Comuna se află în sud-estul județului, pe malul drept al Argeșului, la limita cu județul Călărași. Este străbătută de șoseaua națională DN5A, care leagă Greaca de Adunații Copăceni (unde se termină în DN5). La Hotarele, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ401, care duce spre nord la Herăști, Valea Dragului, Vărăști, apoi mai departe în județul Ilfov de Vidra și Berceni(unde se intersectează cu centura Bucureștiului) și București. Tot la Hotarele, DN5A începe o porțiune comună cu șoseaua județeană DJ411, drum care duce spre est în județul Călărași la Radovanu și Chirnogi (unde se termină în DN41), și spre vest, după tronsonul comun cu DN5A, care se termină la Comana, la Călugăreni (unde se intersectează cu DN5), Singureni, Iepurești(unde se intersectează cu DN6), Bulbucata și Clejani (unde se termină în DN61).

Istorie

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Oltenița a județului Ilfov și era formată din satele Hotarele și Zboiu, având 3720 de locuitori ce trăiau în 508 case și 8 bordeie. În comună funcționau două biserici și două școli mixte. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Budești a aceluiași județ și avea 4098 de locuitori în satul Hotarele și cătunul Scărișoara.

În 1950, comuna a fost transferată raionului Oltenița din regiunea București. În 1968, comuna a revenit la județul Ilfov, reînființat, alipindu-i-se și satele comunelor Isvoarele și Herăști, desființate. În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea comunei la județul Giurgiu. Comunele Herăști și Isvoarele s-au separat din nou în 2004, comuna rămânând doar cu satul Hotarele.

Scurt istoric al bisericii Hotarele

Parohia Hotarele I …În fața unei istorii de lacrimii și altare, s-a înțeles că taina trăiniciei și a dăinuirii noastre trebuie căutată în aceste altare, la care poporul și Voievozii își închinau dea pururi și jalea și izbânda… Comuna Hotarele, până la reorganizare administrativă din anul 2004, se află așezată pe ambele maluri ale râului Argeș, în regiunea de șes, și în lunca Râului Argeș. Daca pornim de la Bucuresti, spre sud, pe șoseaua națională București – Oltenița, de le kilometrul 31 se ramifică o șosea județeană, care merge in comuna Greaca, trecând prin comunele Herești și Hotarele. De la kilometrul 31 până in centrul comunei Hotarele sunt 10 kilometri, deci in total, de la București până în comuna Hotarele sunt 41 kilometri. Prin reorganizare administrativă din anul 1968, comuna Hotarele s-a format din satele Hotarele, Herești, Izvoarele și Scarișoara. În ceea ce privește satul Hotarele, care până în 1968 forma o singură comuna separată, la 1866, satul Hotarele cu formă de plural se compunea din satul Hotarul și satul Fundoaia, care s-au unificat repede prin dezvoltarea populației și în decurs de 40 de ani, s-a format a doua parohie, la 1908, parohia Hotarele II, iar satul Hotarul, cu parohia Hotarul a format parohia Hotarele I. Prin impropietărire din 1894, lângă satul Hotarele, spre comuna Crivăț, și pe moșia acestui sat, s-a format un nou sat Scărișoara, cu 200 capi de familie și care în anul 1942 a devenit parohia Scărișoara. Așa dar, satul Hotarele de astăzi, care intră în raza administrativă a comunei Hotarele, s-a format din alte trei sate: Hotarul, Fundoaia și Scărișoara, cel mai vechi fiind satul Hotarul. „Catagrafia Eparhiei Ungro-Vlahiei din anul 1810”, publicat in 1914 de diaconul N. Popescu, spune că satul Hotarul avea o biserică de lemn, construită intre anii 1788-1790, avea preot la 1802, iar satul Hotarul avea 48 de case cu 180 de suflete. Pe baza acestui document, putem socoti începutul satului Hotarul cu 10 – 20 de ani mai înainte de construcția bisericii de lemn, deci cam pe la 1760-1770, și s-a format din îndemnul boierului care avea moșia Hereasca, cu satul Herești, care datează din secolul XVI, inainte de Matei Basarab, căci la 1644, Doamna Elena, soția lui Matei Basarab zidește biserica din satul Herești, biserica monumentală și monument istoric. Biserica de lemn a satului Hotarul este zidită pe moșia Herești și satul început în jurul acestei biserici purta numele de Hotarul Hereștii. Ca o mărturie a continuității transmiterii prin viu grai de-a lungul generatiilor, mentionăm din tradiția orală: la înființarea satului Hotarul, la hotarul dintre cele două moșii Hereasca și Vladiceasca, s-a batut un țăruș cu o placă inscripționată cu denumirea de Hotarul, aceasta simbolizând temelia de înființare a satului Hotarul. Despre satul Fundoaia, catagrafia de la 1810 nu vorbește nimic, însă în condicile bisericești de născuți și botezați, dintre 1832-1865, aflate la Arhivele Statului se vorbește despre satul Fundoaia. Satul Fundoaia s-a inceput pe moșia Vlădiceasca, alături de satul Hotarul după 1835, cănd a luat Statul Român în administrașie fosta moșie a Mitropoliei Ungaro-Vlahiei (Studii despre Istoria Bisericii Romîne moderne de N. Dobrescu, 1945). Menționăm că după 1835 s-au început trei cătune în jurul satului Hotarul: Fundoaia, Slobozia și Dealul. Satul Hotarul, între 1840-1860, s-a dezvoltat foarte repede prin venirea unor locuitori de prin satele vecine: de la Herești au venit, în group, 15 familii și s-au așezat pe deal, iar de pe vale au urcat 10 familii pe deal din cauza inundațiilor provocate de un canal- prival- care forma hotarul natural între cele două moșii vecine: Hereasca și Vlădiceasca, de unde își trage numele și satul Hotarul, sat format pe hotarul acestor moșii. Toți locuitorii satului Hotarele au fost muncitori agricoli – clăcași – și au muncit, de la inființare satului, pe cele două moșii, una bisericească si una boierească. Deasemenea, după documentele de la 1864, când s-au impropietărit locuitorii comunei Hotarele, rezultă că acest sat a fost sat de clăcași. Nu există nici o documentație în care să se menționeze că vreun sătean a fost proprietar mai inainte de 1864. Mai menționăm că toți locuitorii satului Hotarele sunt creștini ortodoxi. La baza dezvoltării rapide a satului Hotarele de astăzi au stat și bogățiile pe care le avea fosta moșie a Mitropoliei: teren agricol bun, pădure – padurea Măgura, balta cu pește- Balta Greaca. Locuitorii aceste comune au fost aduși de arendașii moșiei după 1835, când a luat Statul Român moșia in administație. Acești locuitori au venit din comunele vecine: Valea Dragului, Dobreni, Vărăști, și din județele vecine: Vlașca, Olt si chiar din Transilvania. Au venit mocani, ciobani cu oi, căci aveau loc mult de pășunat oile, pe moșie și în balta Greaca. Moșia satului Scărișoara, de o mie de hectare, a servit ca loc de pășune timp de 30 de ani- de la 1864-1894- cănd s-a format satul Scărișoara cu cei 200 de capi de familie aduși de prin satele vecine: Hotarele, Izvoarele, Mironești și Chirnogi, lunca Argeșului, în acestă parte a județului Ilfov, fiing foarte populată, având sate care se țin lanț și pe dreapta și pe stânga Argeșului.

Biserica parohială

Biserica se află în centrul satului Hotarele, la întretăirea șoselelor Herești-Greaca cu Isvoarele-Crivăț, ambele șosele fiind pavate și asfaltate și se află incadrată între clopotniță și casa parohială.

Biserica de lemn anterioară

Contrucția anterioară actualei biserici a fost biserica de lemn, construită între anii 1788-1790, din bârne, mică, învelită cu șindrilă și a durat 100 de ani. A fost renovată în 1820 de preotul Stoian, cum singur mărturisește intr-o însemnare pe care o face pe o carte: „Să se știe că am scris eu, preotul Stoian, dubovnic din Hotarele, că învrednicindu-mă milostivul Dumnezeu de am făcut sfânta biserică în două rânduri tot din nou și cu toate cele de trebuință, că eu socotesc că voi muri și degetele mele vor putrezi, iar această carte va trăi în veci și cei ce vor ceti, mă vor pomeni 1820 – aprilie 15” (Penticostar Chirilic – 1800). Acestei biserici, care a fost foarte săracă în decoruri i s-a pictat tâmpla în anul 1836 de zugravul Dumitru Logofătul din satul Roata, Plasa Ogrezeni, Judetul Vlașca, cum scrie el însuși pe o Cazanie Chirilică ( Cazania- Buzău 1834). Din pictura acesta se păstrează două icoane la biserica parohiei noastre. Sunt icoane prasnicare. Despre ctitorul acestei biserici de lemn nu se știe nimic. Se poate să se fi făcut la îndemnul proprietarului mosiei Herești, pe care se găsea biserica. Unii locuitori spun că mos Păun, Petre al Iancului, Petre Ilie și Opău au construit acestă biserică.

După mărturia preotului Stoian, biserica de lemn s-a făcut a doua oara de el, din bârne aduse de la munte din județul Vâlcea. Acest preot a avut doi băieți: Ion și Stoian.

Biserica de zid

La 1891, locuitorii comunei, în frunte cu Stan Dumitru Păun și cu arendașul moșiei Hotarele, Temistocle Lecca, se hotăresc să facă o biserică mare de zid, cum cerea nevoia și dezvoltarea comunei. Ei strică biserica de lemn și încep alta nouă, care este cea actuală, făcută tot pe locul bisericii de lemn și pe care o termină în anul 1894. Această biserică este construită din cărămidă, cu temelia tot din cărămidă și învelită cu tablă. Are forma de cruce și o suprafață de 180 metri pătrați; este înaltă de 8 metri și are două turle mari și un fronton cu două turle mici de zid la fațadă și un pridvor închis, construit ulterior în 1904. Învelitoarea are streșinile foarte mici. Are 7 ferestre din lemn de stejar, rotunde în partea superioară. Bolțile interioare sunt construite din scândură și pornite de foarte de jos, de aceea și ferestrele sunt așezate la un nivel prea jos. Învelitoarea este foarte joasă și urcă cu puțin deasupra zidurilor. Cele două turle mari sunt construite din cosaci de brad și scândură învelite in tablă.

Catapeteasma bisericii este făcută din stejar și anume din bârnele fostei biserici din lemn și este aceiași și astăzi. Strănile bisericii sunt tot de stejar și din aceleași bârne de la fosta biserică de lemn. Pictura de la construcția din 1891-1894 nu se cunoaște. Se poate să fi stat nepictată până în 1912, când se pictează de către pictorul V. Mitescu, cu sfinții pictați pe pânză și aplicați pe pereți, în număr de 20 bucăți, încadrați cu rame de ipsos făcute in forma de frunze de stejar. Meșterii acestei biserici nu se cunosc.

Construcția bisericii a fost foarte slabă și a avut nevoie de diferite reparații radicale. În anul 1928 preotul Ghe. Rădulescu a învelit-o din nou cu tablă foarte bună și i-a făcut o subzidire la temelie. În anul 1936, preotul Petre Țone i-a făcut o renovare generală: i-a consolidat temelia prin facerea unei centuri de beton la temelie, prin facerea unui trotuar de beton în jurul bisericii și prin construirea unui alt soclu din cărămidă de presă, care s-a buceardat, precum și prin turnarea unor plăci de mozaic pe jos, în interior. Deasemeni, s-a tencuit din nou în interior. Tot în interior s-au consolidat bolțile, care se stricaseră de ploi până la renovarea învelitoarei din 1928. Restaurarea făcută în 1936 a costat suma de 150.000 lei, din care staul a suportat sume de 50.000 lei.

După restaurarea din 1936, preotul Țone i-a făcut o nouă pictură, între anii 1938-1939, în tehnică ulei și în stil bizantin, foarte bogată în decoruri, având un brâu de sfinți în medalioane, la nașterea bolților, având sfinți pe pereți, iar bolțile și turla mare s-au pictat după technica nouă a picturii la această dată, foarte bogată în scene religioase, pictor fiind Arution Avachian și Iob Agapiescu. Pictura din 1938 a costat suma de 200.000 lei, iar statul a ajutat cu sume de 50.000 lei. Sfinții pictați în 1912, pe panouri se pânză și în număr de 20 de bucăți s-au dat jos și se păstrează la muzeu parohiei.

În anul 1956, preotul Țone i-a făcut o izolare a igrasiei la soclu, în interior, care a costat 6.500 lei. În anul 1957, tot preotul Petre Țone a făcut o spălare și completare a picturii, pictîndu-se cafasul, care rămăsese nepictat în 1938 și imbogățindu-se biserica cu sfinți noi pe pereți, icoane impărătești, pictate pe lemn și 24 icoane prasnice, de pictorii Rudeanu, Ilie Arjoca, C. Selaru și Ian Ciobănescu. Spălarea picturii a costat suma de 35.000 lei și a fost strânsă numai din contribuția enoriașilor. Pictura catapetesmei este cea pictată în anul 1912 și s-a găsit foarte bună, ca material și pictură și nu s-a schimbat, când s-a pictat și replicat biserica, 1938 și în 1957. În anul 1964 biserica a fost electrificată.

La biserica Hotarele ca obiecte cu valoare istorică, artisică și documentară sunt: 1. Penticostar Chirilic – București 1800 2. Cazanie Chirilică – Buzău 1834 3. Două icoane de lemn, 75/76 cm, Isus Hristos și Maica Domnului, din anul 1865 4. Potir de argint – 1893 5. Cristelniță de argint – 1898

Clopotnița

Clopotnița este construită de enoriași în anul 1902, din cărămidă și invelită cu tablă. Este în stare bună, cu o suprafață de 32 mp intindere și inălțime de 8 m. Are formă de paralelipiped, cu bază pătrată, cu trecere pe sub ea și în partea de sud adăugată o cameră.

Casa parohială

Casa parohială este construită după planul Sf. Arhiepiscopii- tipoic mic B I – pe o suprafață de 90 mp, la care s-au adăugat ca anexe 3 camere mici. Casa parohială s-a construit de enoriași între anii 1934 – 1936, prin stăruința preotului Petre Țone. Este construcție de zid, format parter, cu temelia de beton și învelită cu tablă. Construcția este solită, fiind lucrată sub îndrumarea directă a Sf. Arhiepiscopii, architect fiind Ionescu Berechet. Casa parohială a costat 160.000 lei, agonisiți numai din contribuția și munca enoriașilor. Devizul a fost 340.000 lei. Se compune din 4 camere și un pridvor în stil românesc. A fost electrificată în anul 1963.

Cimitirul

Mormintele aflate în curtea bisericii: 1. Preot Stoian sin Neculcea hirotonit la 12 februarie 1802 și trăieste până la 1828 2. Preot Marin sin Dumitru ot Hotar, jud Ilfov, hirotonit la 12 martie 1828, trăiește pâna la 1865 3. Preotul Herea 4. Preotul Ilie 5. Preotul Dobre de la Crivăț 6. Preotul Anghel Niculescu din comuna Pietrele Vlașca 7. Preotul Dumitru Iordăchescu slujește între anii 1895 – 1919 8. Preotul Gheorghe Rădulescu slujește de la 1 iulie 1919 până la 15 iunie 1931 9. Preotul Petre Țone slujește de la 1 decembrie 1932 până în anul 1976 10. Preotul Petre Iancu slujește de la 1 august 1976 și se află în funcție

Mențiuni speciale

• Din preoții cunoscuți că au slujit la această parohie, cea mai îndelungată activitate a avut-o preotul Petre Țone, care a deservit parohia aproape 44 de ani. Pentru bogata și rodnica activitate a fost distins de autoritațile bisericești cu rangul de Iconom Stavrofor, acordat în anul 1958 ți în anul 1961, cu Crucea Patriarhală. • După cutremurul din 04/03/1977, biserica parohiei Hotarele I a suferit numeroase avarii. Astfel, sub îndrumarea și stăruința proetului Petre Iancu din com Hotarele jud Giurgiu. Care slujește din 01/08/1976, locașul sfintei biserici a fost refăcut complet, necesitând reparații majore, consolidare, restaurarea picturii (1980- 1981). Tot în această perioada s-a ridicatdin temelie clopotnița de le intrare deoarece aceasta s-a dărîmat în urma cutremurului. • De-a lungul anilor biserica a suferit mai multe inundații, în 1975, 1984, care au dus la intrarea în degradare a acesteia în urma celor două inundații din luna iulie 2002, biserica a suferit din nou numeroase avarii care necesită o reparație totală, din temelie. Inundațiile s-au repetat în anul 2005, în urma cărora au fost distrusetoate anexele, biserica fiind inundată până la inaltimea de 0.5 m, intrând intr-o degradare totală. La această dată a fost inundată compet și casa parohială. • În 2006 prin milostivirea Bunului Dumnezeu, învrednicindu-ne de inființarea Sfintei Episcopii a Guirgiului, având la cârma pe Înaltul Prea Sfințitul Dr. Ambrozie, biserica Hotarele a fost vizitată de Vlădică Ambrozie care a văzut și a constatat situația de fapt a bisericii, în urma atâtor inundații care au avut loc și ne-a asigurat da tot sprijinul Sfinției Sale în refacerea Sfântului locaș. • Menționăm faptul că biserica parohiei Hotarele I, până la renovarea generală din anul 1936 facută în timpul preotul Petre Țone, a purtat hramul Sf. Dumitru, iar după aceea a primit hramul Sf. Cuv. Paraschiva.

Bibliografie

Istoricul Bisericii Hotarele I a fost scris cu adousurile necesare, 08/12/2006 sub indrumarea preotului paroh Petre Iancu

Sursa materiale: https://ro.wikipedia.org/wiki/Hotarele,_Giurgiu